Navigam pe net zilele trecute, căutând ceva…şi când întâmplător ochii mi-au căzut pe un titlu din revista online “kudika.ro”. Am deschis articolul şi l-am citit fără să mă opresc. Un articol scris de Denisa, mămică a doi copilaşi. Mi-a plăcut maxim! Parcă l-am scris eu prin mâna ei! Prin urmare nu pot să nu vă redau şi vouă acest text.
“Soţul meu a venit astăzi acasă şi m-a văzut stând pe canapea, cu copilul de aproape doi ani pe genunchi şi bebeluşul de câteva luni în braţe. În timp ce încercam să îi alăptez pe amândoi, cu o mână răsfoiam paginile unei reviste. Alarma pe care o setasem pentru a scoate carnea din cuptor mă anunţă că cina din această seară era gata.
Soţul meu s-a uitat la mine inocent şi m-a întrebat: “Deci… ai făcut ceva astăzi?”
Bine că nu am avut nimic greu prin jur, pe care să îl apuc în acel moment… pentru că aş fi putut să îl omor. Am stat câteva secunde şi m-am gândit că o întrebare stupidă nu este un motiv de crimă în această ţară.
Lăsaţi-mă să vă spun cum a fost viaţa mea până acum pentru a înţelege cu ce mă confrunt. Nu am fost niciodată o femeie foarte nervoasă. Din contră, în urmă cu doar patru ani aveam un loc de muncă bun, câştigăm foarte bine şi deţineam o maşină frumoasă după care bărbaţii intoarceau capul pe stradă. Mă uitam la emisiuni tv care nu erau găzduite de păpuşi vorbitoare. Mă duceam la culcare mai târziu de nouă seară. Alegeam întotdeauna sexul înaintea somnului. Râdeam de cei care mergeau prin jumătate de ţară cu o rulotă, cu trei copii ţipând în spate, un câine bălos… şi numeau asta vacanţă.
Acum am ajuns să fiu ca ei.
Ce s-a întâmplat? Mi-au apărut două linii pe testul de sarcină. Am înlocuit lenjeria mea de la Victoria’s Secret cu chiloţii din bumbac şi sutienele cu suport dublu, pentru alăptat.
Pentru mine, intimitate este atunci când pot să merg la toaletă fără ca un puşti de doi ani să îmi bată în uşă şi bebeluşul din braţele mele să învârtă rola de hârtie. Acum am înţeles că termenul “mamă casnică” nu se referă la o mamă care nu mai lucrează… ci mai degrabă la o femeie care nici măcar nu mai poate ieşi din casă.
Aşadar… stau aici, cu copiii în braţe, întrebându-mă cum să îi răspund soţului meu iubit. Am făcut ceva azi?
Ei bine, cred că am făcut… deşi el nu vede. Am luat micul dejun în pat cu un băiat minunat. Desigur, micul dejun a constat într-un castron de poridge şi câţiva biscuiţi găsiţi în bucătărie. Băiatul minunat are doar doi ani şi râde maxim când vede dinozauri verzi, camioane de jucărie şi se bucură când îi dau cartofi prăjiţi.
Apoi m-am plimbat prin pădure. Desigur, am fost nevoită să caut broaşte şi şopârle şi să mă opresc la fiecare pas pentru a miroşi păpădiile. Am reuşit să bag la spălat un coş de rufe şi să strâng hainele de pe rufe. Bineînţeles că grămada de haine curate este în patul meu. Dar am zis că o strângă înainte de a merge la culcare.
Am citit două sau trei cărţi clasice. Bineînţeles, Dickens şi Shakespeare nu se pot pune cu aceste genii… dada, vorbesc de cărţi pentru copii. Când copiii au dormit, am avut timp să folosesc aspiratorul, să şterg praful şi să curăţ bucătăria. Am pupat mânuţe, am şters muci, am îmbrăţişat, am certat, am lăudat şi mi-am testat răbdarea… toate înainte de prânz.
Am făcut ceva azi?
Pe dracu…. DA, AM FĂCUT!
Acum înţeleg când oamenii îmi spun că a fi părinte este cel mai greu job din lumea întreagă. Înainte de schimbat scutece şi alăptat, eram capabilă să învăţ minţi tinere cum să facă fracţii şi să scrie propoziţii complexe… acum mă văd în imposibilitatea de a convinge un copil de doi ani să nu mai bată la uşa când folosesc toaleta. Înainte reuşeam să conduc maşina în timp ce vorbeam la telefon şi căutăm un post de radio decent… acum nu pot nici măcar să fac că cele patru roţi ale căruciorului să meargă în aceeaşi direcţie.
Am absolvit facultatea cu notă maximă, am scris articole în ziare importante şi am câştigat premii… acum nu ştiu nici cum să scot petele de morcovi din covor.
Nu aveam nicio problemă în discuţiile despre politică, ci din contră, mă implicam şi îmi susţineam punctul de vedere… acum vorbesc despre beneficiile scutecelor de unică folosinţă. Şi… când m-am oprit din a folosi mai mult de cinci cuvinte într-o frază?
Aşadar… că răspuns la întrebarea soţului meu… DA, AM FĂCUT CEVA ASTĂZI. De fapt, eu sunt cu un pas mai aproape de una dintre cele mai mari realizări ale vieţii. Nu, nu am vindecat sida şi nici nu am reuşit să fac să fie pace în lume… dar ţin un miracol în braţele mele… două, de fapt!
Copiii mei sunt marea mea realizare şi creşterea lor este cea mai mare provocare pentru mine. Nu ştiu dacă vor ajunge chirurgi sau lideri de clasa mondială. Sincer, nu-mi pasă atâta timp cât ei cresc pentru a fi oameni buni. Astăzi am ajuns să mă uit la copiii mei şi să îmi dau seama că asta este drumul pe care vreau să merg în viaţă.
Viaţa unui părinte este plină de satisfacţii… pentru că noi folosim toată înţelepciunea noastră, tot talent şi toate abilităţile noastre pentru a ajută să creăm o nouă persoană. Această persoană, dragi oameni, îşi va folosi toate darurile sale pentru a ne crea un viitor mai bun. Aşa că fiecare vers pe care îl cânt, fiecare poezie pe care o spun, fiecare leagăn pe care îl împing, fiecare mânuţă pe care o ţin… este CEVA.
Şi am făcut-o azi!
A fi mamă este cu adevărat un miracol!”
Sursa: kudika.ro
The post De ce o mamă care “stă” acasă, nu stă defapt niciodată appeared first on .